Autorizațiile de construire eliberate pentru clădiri, în scădere față de anul trecut
În luna mai 2019, s-au eliberat 4133 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 12,8% faţă de luna aprilie 2019 şi în scădere cu 6,8%, faţă de luna mai 2018.
În perioada 1.01 – 31.5.2019, s-au eliberat 16471 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 1,1% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.
Mai 2019 comparativ cu aprilie 2019
În luna mai 2019 s-au eliberat 4133 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 65,1% sunt pentru zona rurală.
Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+468 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. Această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+173 autorizaţii), Nord-Est (+151), NordVest (+108), Sud-Est (+65), Centru (+22) şi Sud-Vest Oltenia (+14). Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-51 autorizaţii) şi Vest (-14).
Autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale pe regiuni de dezvoltare, în lunile aprilie 2019 şi mai 2019
Mai 2019 comparativ cu mai 2018
În luna mai 2019, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-302 autorizaţii), scădere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-189 autorizaţii), Nord-Vest (-70), Bucureşti-Ilfov (-67) şi Centru (-60). Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+32 autorizaţii), Sud-Est (+24), Sud-Muntenia (+15) şi Nord-Est (+13) .
Autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, pe regiuni de dezvoltare, în lunile mai 2018 şi mai 2019
Perioada 1.0 – 31.5.2019 comparativ cu perioada 1.0 – 31.5.2018
În perioada 1.I – 31.V.2019 s-au eliberat 16471 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 1,1% faţă de perioada 1.I – 31.V.2018.
Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+316 autorizaţii), Sud-Muntenia (+105), Centru (+93), Sud-Vest Oltenia (+87), Nord-Vest (+62) şi Bucureşti-Ilfov (+26). Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-318 autorizaţii) şi Nord-Est (-187).
Evoluţia numărului locuinţelor şi a suprafeţei utile din clădirile rezidenţiale autorizate, în perioada mai 2018 – mai 2019